Cartea cu Discursuri a fratelui Russell pag. 349 - Eng

,,Treziţi-vă la dreptate şi nu păcătuiţi; căci unii (dintre voi - n.e) nu au cunoştinţa lui Dumnezeu.

Spun acestea spre ruşinea voatră” - 1 Cor. 15:34.

Acest îndemn nu este adresat lumii, pacătoşlor, ci Creştinilor, precum sunt şi toate scrierile Apostolice. Dacă am fi tradus textul puţin diferit, aceasta ar putea exprima mai bine gândul Apostolului. De exemplu: ,,Treziţi-vă la o potrivită apreciere a dreptăţii. Nu păcătuiţi împotriva dreptăţii în vieţile voastre; caci unii (dintre voi - n. e) nu au cunoştinţa lui Dumnezeu cu privire la dreptate, la principiile dreptăţii. si aceasta este spre ruşinea voastră”.

Noi cei care suntem în şcoala lui Christos recunoaştem că Domnul ne învaţă şi ne pregateşte pentru o mare lucrare în viitor. Lucrarea Bisericii de-a lungul veacului care soseşte este, conform Bibliei, să fie regi, preoţi şi judecători, să fie reprezentanţii lui Dumnezeu în Împărăţia Mesianică. Ca regi, ei vor fi moştenitori împreună cu Domnul nostru Isus în cârmuirea lumii. Ca preoţi, ei vor avea părtăşie în lucrarea de vindecare, instruire şi simpatizare cu lumea. Ca judecători, ei vor administra dreptatea, vor da pedepse sau rasplaţi omenirii, de-a lungul miei de ani ai domniei lui Mesia. Este evident deci, că este potrivit pentru oricine care speră sa fie printre aceşti împăraţi, preoţi şi judecători, ca aceştia să atingă acum calificările inimii şi minţii care îi vor face competenţi pentru lucrare; caci putem fi siguri că Dumnezeu nu va orândui pe cineva care nu va fi calificat în mod potrivit.

Pentru acest motiv Dumnezeu şi-a chemat Biserica Sa afară din lume de-a lungul ultimilor nouasprezece secole, şi ne-a dat glorioasele instrucţiuni ale Domnului nostru Isus şi ale Apostolilor, a Legii si a Profeţilor. Toate aceste lucruri au fost spre zidirea noastră în acele calităţi ale inimii şi minţii care ne vor potrivi pentru marele serviciu la care Dumnezeu ne-a chemat.

Dar Dumnezeu nu-şi testează copii Sai conform corpurilor lor muritoare; caci El ştie că noi nu putem face lucrurile pe care le-am dori. El are de a face cu spiritele noastre, cu minţile noastre. Prin influenţa transformatoare a Cuvântului Sau, El ne dă o minte nouă; şi anume această minte nouă o primeşte El în familia Sa. Aceasta devine Creatura Noua (Rom. 12:1, 2; 2 Cor. 5:17). Noi acceptăm o voinţă nouă, vointa lui Dumnezeu, în locul voinţei noastre, şi aranjamentele Divine în locul planurilor şi scopurilor noastre. Astfel Dumnezeu are de a face cu noi ca copiii Sai, conform acestei noi relaţii în care noi am intrat prin credinţă şi ascultare; şi prin Christos Domnul nostru noi suntem recunoscuţi perfecţi în ochii lui Dumnezeu.

CunoaŞterea voinŢEi lui Dumnezeu

Dar cum putem fi perfecţi în voinţă când trupurile noastre sunt imperfecte? Răspundem, precum a zis

Apostolul: ,,Dorinţa o am, dar cum s-o înfaptuiesc nu 

ştiu” (Rom. 7:18). El nu întotdeauna a reuşit să-şi îndeplinească dorinţa sa cu privire la dreptate. La fel este şi cu fiecare care caută să umble pe urmele lui Isus. Noi toţi ştim cum să voim dreptatea, dar cum s-o înfaptuim aceasta este problema.

In mod treptat învăţăm că Dumnezeu nu ne va judeca conform imperfecţiunilor cărnii noastre; deoarece atâta timp cât rămânem credincioşi, greşelile noastre sunt acoperite cu haina atribuită a dreptaţii lui Christos. Cu toate acestea facem tot ce putem mai bine ca să arătăm Tatălui nostru ceresc că încercam cu trudă să înfăptuim dreptatea în orice acţiune, cuvânt sau gând. şi din moment ce El se aşteaptă de la fiecare membru al familiei Sale să aibă o voinţă perfectă, determinarea care este voinţa lui Dumnezeu pentru noi devine o chestiune personală. Astfel cautăm cu sârguintă să verificăm ,,care este voinţa lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită” - Rom. 12:1, 2.

A dovedi care este voinţa lui Dumnezeu inseamnă să ne facem cunoscuţi cu voinţa Sa, să ne-o demonstrăm nouă înşine. Dacă suntem credincioşi, vom progresa în aceasta tot mai mult pe masură ce vor trece zilele. La început am avut o mica cunoştinţă, si pe aceasta am pus-o în practică. Crescând în har şi în cunoştinţă, devenim mai bine familiarizaţi cu voinţa lui Dumnezeu; şi a fost necesar ca să punem în practică şi această cunoştinţă crescută. Noi am obţinut această cunoştinţă a voinţei lui Dumnezeu, nu printr-o cale supranaturală, ci prin studiul Bibliei - 2 Tim. 2:15.

Cine a venit in familia lui Dumnezeu, a renunţat la voinţa sa şi a acceptat în locul ei, voinţa lui Dumnezeu. Cine nu şi-a predat voinţa sa Domnului, nu este copilul Sau. Precum declară Apostolul: ,,Dacă n-are cineva Spiritul lui Christos, nu este al Lui” (Rom. 8:9). Spiritul lui Christos a fost spiritul deplinei supuneri faţă de voinţa Tatalui; şi pe masură ce venim la aceeaşi condiţie, renunţăm la voinţa noastra şi luăm în loc voinţa Divină. Aceasta o facem deoarece acesta este cursul potrivit pentru toţi cei care doresc să urmeze în urmele Răscumpărătorului nostru, şi deoarece voinţele noastre s-au dovedit nesatisfăcatoare noua însine. Minţile şi corpurile noastre sunt atât de imperfecte încât foarte des am avut dificultăţi încercând sa înfăptuim voinţa noastra. Prin urmare suntem bucuroşi să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, şi în mod special din moment ce vedem că aceasta este o voinţă atât de binevoitoare..!

MAI INTÂI DREPTATEA, IUBIREA APOI

De-a lungul timpului prezent voinţa lui Dumnezeu este ca copiii Lui să aibă încercări, dificultăţi şi şlefuiri, cu scopul ca aceste experienţe să poată dezvolta în noi un caracter asemenea lui Dumnezeu, o cristalizare a caracterului, ceea ce ne va face potriviţi pentru a fi folosiţi de Dumnezeu în marea lucrare pe care El a rânduit-o Domnului nostru Isus, ca astfel să putem deveni comoştenitori cu Isus Christos în acea Imparăţie Cerească care este pregătită de Tatăl pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului.

Uneori Creştinii văd doctrina iubirii in Biblie, şi uită că există o lecţie care precedă iubirea. Această lecţie primară este aceea la care vă atragem atenţia astăzi. Este lecţia dreptăţii - justeţii. Textul nostru de fapt declară: ,,Treziţi-vă la dreptate!”. Cu toţii trebuie să învăţăm să deosebim ce este drept de ce este gresit şi să practicăm ceea ce este drept, just. Justeţea este dreptatea.

Legea lui Dumnezeu a fost dată Israeliţilor la Muntele Sinai ca să le arăte ce înseamnă dreptatea. Nu li s-a cerut să facă nimic mai mult decât dreptatea. ,,Să nu ucizi”, a spus Legea; pentrucă a lua viaţa cuiva este gresit, cu excepţia faptului când Legea lui Dumnezeu o cere.! ,,Să nu furi”, A face astfel este greşit, ne drept. ,,Să nu faci o mărturie minciunoasă”. A face astfel ar însemna nedreptate - Exod 20:2-17.

Astfel  vedem că Legea lui Dumnezeu dată copiilor lui Israel se reduce la: ,,Sa iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta si cu toată puterea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Sa faci dreptate aproapelui tău, la fel cum doreşti ca aproapele să-ţi facă dreptate ţie, aceasta este esenţa Legii lui Dumnezeu dată Evreilor pentru procedurile lor cu alţii - Mat. 7:12.

APLICAREA PRACTICA A DREPTAŢII

A dat oare Dumnezeu aceiaşi Lege şi Bisericii? Da, atât cât priveşte spiritul Legii. Legea lui Dumnezeu este deasupra tuturor creaturilor Sale. Dar de-a lungul Dispensaţiei Legii a existat un Legamânt special al Legii pe care Dumnezeu L-a încheiat cu Israelul Natural. Nici o alta naţiune niciodata n-a fost sub acel Legamânt al Legii. Iudeii care puteau ţine acea Lege în mod perfect puteau trăi veşnic; şi, având viaţa veşnică la îndemâna sa, ei ar putea avea ocazia de a deveni o parte din marele Israel Spiritual antitipic care trebuia sa binecuvânteze toate familiile pământului. Domnul nostru Isus anume aceasta a şi făcut. Mai mult ca atât, în formularea Legii Divine pentru Israelul Spiritual, El a ,,preamărit Legea şi a făcut-o onorabilă” arătând cât de departe mergătoare si cât de cuprinzatoare ii sunt cerintele.

Nici o persoana inteligenta nu va contesta caracterul potrivit al procedurii drepte cu oricine din lume. Acest subiect are multe ramificaţii in toate afacerile vieţii noastre zilnice. Principiul dreptaţii atinge orice tranzacţie, chiar si cea mai superficiala. Ea se aplică nu numai la relaţiile noastre cu lumea ca întreg, ci si la relaţiile noastre cu orice membru din familia noastra. Principiul dreptaţii trebuie sa fie recunoscut faţă de ai nostri la fel ca si faţa de ceilalţi. Daca toţi ar putea stabili acest gând al Legii de Aur ferm fixat în minte, daca fiecare s-ar trezi la dreptate, la justeţe, întreaga lume ar fi revoluţionată.

Dacă acest principiu ar fi fost recunoscut şi urmat, oamenii nu s-ar fi împuscat unul pe altul astăzi în Europa. Din contra, ei ar face ceva mai bun, ar face ceva bun unul altuia, în acelaşi fel cum ar dori şi ei ca alţii sa le facă. Dar omul nu traieşte la înalţimea acestui standart al dreptăţii, al justeţii. Ea este total ignorată de catre guverne şi de către indivizi. Scuza generală pentru violarea Legii de Aur este: ,,N-ar fi necesar pentru noi sa facem altora ceea ce am dori pentru noi; deoarace alţii ar profita de aceasta; ei nu şi-ar face partea lor; ei n-ar raspunde reciproc”. Englejii spun: ,,Nu este pentru noi sa practicăm Legea de Aur faţa de Germani; caci noi nu stim ce ne vor face ei nouă”. Germanii înaintează acelasi fel de argument.

Acest curs al conduitei nu reprezintă temerea de Dumnezeu, ci temerea de oameni; ea ignoră temerea de Dumnezeu. Dumnezeu spune că dacă Creştinilor le este frică de oameni şi de naţiuni şi de ceea ce aceştia le-ar putea face, atunci suntem carnali, traim conform carnii, suntem ca şi lumea necredincioasă. Cum atunci noi, cei care am întrat înt-o relaţie cu Dumnezeu prin Domnul Isus Christos, noi cei care ne-am predat vieţile Lui, ce vom face noi în astfel de imprejurări? Ar trebui să spunem că ne temem să ne încredem în acest principiu al dreptăţii în vieţile noastre, încât nu îndrăznim să-l executăm în orice cuvânt, gând şi fapt? Ne este oare frica să ne încredem în Dumnezeu şi să-L ascultăm?

Dumnezeu nu spune ca noi să respectăm Legea de Aur când alţii o respectă faţa de noi, şi s-o ignorăm atunci când alţii nu reuşesc s-o respecte faţa de noi. Din contra, noi trebuie s-o practicăm cu orice ocazie, indiferent ce fac alţii. Atunci vom şti că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru, deoarece vom fi in armonie cu Dumnezeu şi cu aranjamentele Sale. El are putere să supravegheze toate afacerile vieţii. Cel mai puţin ce trebuie sa facem noi, este să facem dreptate unul altuia; şi a face astfel va însemna o mare binecuvântare pentru caracterele noastre proprii.

Oricine violează principiul Dreptaţii, Legea de Aur,în casa sa sau în Biserica lui Christos sau în afaceri sau în relaţiile sociale, dacă este Creştin, ar tebui să examineze subiectul cu sinceritate şi cu  rugăciune, şi să se ,,trezească la dreptate (justeţe) şi să nu păcătuiască”. Astfel că a viola dreptatea este păcat; şi atât cât cunoaştem, este un păcat care prevalează peste tot. Mulţi nu au o apreciere potrivită al acestui fapt. Ei nu văd că dreptatea este însaşi temelia întregului caracter, al întregii vieţuiri corecte. Ea este temelia Tronului lui Dumnezeu (Ps. 89:14). In zădar cineva practică iubirea fată de apropiaţii săi sau chiar si faţă de Dumnezeu, dacă în acelaşi timp violează principiul dreptaţii faţa de aceştia. Numai dupa ce am îndeplinit dreptatea faţă de cineva, doar după aceasta avem libertatea să practicăm iubirea. După aceasta putem face atât de mult cât putem în ceea ce priveşte iubirea. Dreptatea întâi, iubirea după aceasta, ar trebui sa fie regula care să guverneze toate afacerile noastre cu altii.

RESPONSABILITATEA POPORULUI LUI DUMNEZEU

Copiii lui Dumnezeu se aşteaptă în scurt timp să devină judecatori ai lumii. Precum spune Apostolul: ,,Nu stiţi că sfintii vor judeca lumea? (1 Cor. 6:2, 3)”. Mai mult ca atât, Dumnezeu caută acum să dezvolte în inimile şi vieţile noastre, în caracterele noastre, acele principii pe care El le doreşte. Prin urmare, dacă nu vom fi drepţi în inimile noastre, dacă nu vom aprecia acest principiu al dreptăţii şi dacă nu ne vom bucura să-l practicăm, nu vom fi potriviţi pentru Imparaţie. Nu trebuie să fim nedrepţi nici chiar faţă de un animal. Orice creatură îşi are drepturile ei; şi noi ar trebui să acordăm fiecarei creaturi drepturile care îi aparţin. Rezultatele sunt ale lui Dumnezeu. Astfel facând, nu ne vom pregati noi minţile noastre, inimile noastre, pentru condiţia glorioasă pe care o are Domnul în rezervă pentru copii Săi credincioşi?

Nu trebuie să gândim că Imparaţia lui Dumnezeu va fi data pe baza milei sau favorii.! Nu va exista nici milă, nici favoare în legatură cu acordarea rasplăţii ceresti. Dumenzeu arată milă faţă de păcatele şi slăbiciunile noastre împotriva cărora luptăm; dar El nu va admite în acea Impăraţie pe nici un individ a cărui caracter nu va fi potrivit. Cei pe care Ii aprobă pentru comoştenire şi domnie împreună cu Domnul nostru Isus, trebuie să reprezinte principiile dreptaţii şi trebuie să stie cum să aplice aceste principii acum. Cine nu este dispus la dreptate în aşa masură încât sa fie doritor să sufere mai bine pierdere decât sa facă o nedreptate, nu va avea partăşie în Impărăţie.

Biblia peste tot Il reprezintă pe Dumnezeu ca marele Reprezentat al Dreptatii. Dacă vom primi un loc în Impărăţie, acesta ne va fi alocat pe baza lucrărilor, pe baza creşterii noastre în har, în cunoştinţă, în asemanarea de caracter cu Domnul nostru Isus. Dacă am fost îndreptăţiţi prin sângele lui Isus, dacă după aceea am încheiat legământ cu Dumnezeu şi am fost concepuţi de Spiritul Său Sfânt, El doreşte să ne vadă înaintând spre perfecţiune ca Creaturi Noi. Nu trebuie să gândim că Tatăl nostru ceresc nu este interesat în noi, şi că El ne va judeca rece şi în mod indiferent. Din contra, trebuie să ne aducem aminte asigurarea Domnului nostru: ,,Tatăl însuşi vă iubeşte”.

In concluzie, sa ţinem minte că dacă suntem cu adevărat copiii loiali ai lui Dumnezeu, toate greşelile noastre sunt acoperite prin haina dreptăţii lui Christos; şi dacă facem cu puterea noastră tot ceea ce mâna noastră găseşte de făcut în acest mare punct al dreptăţii, având de a face cu toţi, pe liniile Legii de Aur, atunci noi arătăm Tatălui că apreciem acest principiu ca temelia Guvernării Sale. Anume pe această temelie sigură trebuie să zidim o suprastructură a iubirii. Astfel ne vom face potriviţi pentru Impărăţie.

((M.21.09))Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui. -- Mat. 6:33

Poporul Domnului, Israelul spiritual, face bine dac` \ine tot timpul [n minte acest g>nd, c` intereselor spirituale s` li se dea [nt>ietatea, c` afacerile p`m>nte]ti s` fie conduse

]i controlate din punctul de vedere al binelui ve]nic, al cre]terii, dezvolt`rii ]i prosperit`\ii spirituale, din punctul de vedere al celor mai bune interese ]i influen\e asupra copiilor lor. Ei trebuie nu numai s` ezite de-a urma orice sugestie ce i-ar putea aduce, pe ei ]i familiile lor, [n [mprejur`ri nefavorabile ]i f`r` Dumnezeu, ci s` hot`rasc` faptul c` sub nici un motiv nu vor urma astfel de sugestii. Dimpotriv`, poporul Domnului s` fie poporul lor, chiar dac` aceasta [nseamn` mai pu\in lux ]i confort [n via\a prezent`. -- Z. '02-350

((M.14.10))

Noi trebuie să creştem în iubire şi iubirea este lucrul principal. Dar înainte de a putea face mari progrese în cultivarea iubirii, trebuie să învăţăm să fim echitabili, corecţi, drepţi. Lucrul acesta este bine prezentat în proverbul care spune că omul trebuie să fie drept înainte de a fi generos. Prin urmare, este de datoria poporului Domnului, a Noii Creaţii, să studieze continuu acest subiect al dreptăţii şi să pună zilnic în practică lecţiile conţinute în Cuvântul divin. Acei care înainte de a începe edificarea iubirii pun această bună temelie caracterului lor, vor constata că fac progresul cuvenit. Orice iubire întemeiată pe nedreptate sau pe idei greşite despre dreptate este înşelătoare, nu este iubirea pe care Domnul o va cere ca proba uceniciei. — Z. '04-56,57
(EX.23:1,2,7,8.) (LEV.19:15,18.)(IS.33:15,16.) *(PS.151-5.) (TIT2:11,12.)*